Eroii din Eden

Redactor:
Narcis Drejan
Eroii din Eden
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Vreau să simt Praga” este titlul unei piese a românilor de la Travka. Hizo a simțit aseară că Slavia Praga nu este în largul ei, dar nici nu a riscat pe un joc ofensiv. Egalul a fost obiectivul pentru moldoveni. Punct ochit, punct lovit. Hizo a betonat apărarea cu patru fundași și a început cu doi închizători, N’Doye și Genchev, preferându-l în atac doar pe Temwanjera. Campioana Cehiei a semănat în prima repriză cu o echipă de mijlocul clasamentului din Liga I, începând meciul crispat și fără vreo ocazie notabilă. Dar Genchev și-a reglat șutul de la distanță și, în minutul 22, trasorul său de la 30 de metri s-a oprit în bara bătrânului Vaniak. A fost clipa când Eden-ul, o arenă cochetă și primitoare de altfel, a tăcut complet, auzindu-se doar suspinul micuței galerii vasluiene.

Fanii praghezi și-au fluierat favoriții

Replica cehilor nu le-a dat prea multe emoții moldovenilor, Belaid și Jarolim șutând foarte slab spre poarta lui Kuciak. Slovacul a apărat excelent în repriza a doua, când Necid, în minutele 64 și 73, a fost foarte aproape de deschiderea scorului. Elevii lui Hizo n-au contat în atac și au jucat periculos în defensivă, dar exact, Buhuș, Andronic și Panait respingând tot ce a trecut în zona centrală a careului vasluian. Huiduieli din tribună la fiecare cădere a moldovenilor și la tragerile de timp care fac parte din joc. Așa s-au desfășurat ultimele zece minute ale debutului în cupele europene al grupării din Vaslui. Markovic s-a accidentat și fanii praghezi au început să arunce cu câteva brichete. Intrarea lui Vladimir Smicer le-a dat aripi fanilor, dar N’Doye și compania nu au fost sensibilizați, evoluând perfect până la final. Un 0-0 uluitor pentru campioana Cehiei și plin de speranțe pentru o echipă înființată în urmă cu șase ani.

Puțini, dar energici, fanii Vasluiului au cântat tot meciul

Petar Jovanovic a respins eroic atacurile gazdelor

Ljubinkovic nu și-a menajat deloc adversarii direcți

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×